Dacă ai auzit vreodată de ADD și ADHD și te-ai întrebat care e treaba cu acești termeni, nu ești singurul. Mulți oameni, chiar și doctori, îi folosesc ca și cum ar fi lucruri diferite. Hai să clarificăm totul într-un mod simplu, fără termeni complicați.
Ce s-a întâmplat de fapt cu ADD?
ADD vine de la “Attention Deficit Disorder”, adică tulburare de deficit de atenție. ADHD vine de la “Attention Deficit Hyperactivity Disorder” – la fel, dar cu hiperactivitate adăugată.
Povestea e simplă: în trecut, pe la anii ’80, doctorilor li se părea că unii copii nu se pot concentra deloc, dar nu sunt neapărat agitați. Pe ăia îi puneau în categoria ADD. Apoi, în 1987, au zis “Stați puțin, hai să simplificăm!” și au pus totul sub un singur nume: ADHD.
Deci ADD nu mai există oficial ca diagnostic de vreo 38 de ani. Dar oamenii au continuat să îl folosească pentru că sună mai bine când nu ești hiperactiv. E ca atunci când bunica ta încă zice “frigider Arctic” deși brandul ăla a dispărut demult – știi ce vrea să spună, nu?
Cele trei feluri în care se manifestă ADHD-ul
Acum, ADHD vine în trei variante. Gândește-te la ele ca la trei rețete diferite ale aceleiași prăjituri.
Tipul 1: ADHD cu probleme de atenție (fostul ADD)
Ăsta e copilul sau adultul care pare că visează cu ochii deschiși. Stă liniștit în bancă, nu face gălăgie, dar dacă îl întrebi ce-a zis profa acum 5 minute, habar n-are.
Acestea sunt persoanele care:
-
Uită unde și-au pus telefonul de 10 ori pe zi
-
Încep să citească ceva și după 3 minute realizează că n-au înțeles nimic
-
Pierd cheia, geanta, portofelul constant
-
Par că nu te ascultă când le vorbești
-
Amână lucrurile până în ultimul moment pentru că nu pot să înceapă
-
Au sertare și birouri ca un câmp de luptă
Problema cu tipul ăsta e că trece neobservat, mai ales la fete. Nu deranjează pe nimeni, deci nimeni nu bate alarma. Mulți ajung să fie diagnosticați abia la 30-40 de ani, când viața devine prea complicată și nu mai pot face față.
Tipul 2: ADHD cu hiperactivitate
Ăsta e copilul care nu poate sta o secundă pe loc. E ca și cum ar avea un motor în spate care nu se oprește niciodată.
Persoanele astea:
-
Se foiesc non-stop, bat din picior, dau din mână
-
Vorbesc enorm, întrerup pe toată lumea
-
Fac lucruri fără să se gândească (cumpără prostii, zic ce le vine pe limbă)
-
Nu pot sta la coadă fără să devină nervoase
-
La adulți pare mai degrabă agitație internă decât mișcare fizică
Copiii cu tipul ăsta sunt primii băgați în seamă pentru că deranjează. Profesorii sunt primii care sună alarma: “Copilul nu poate sta pe loc, trebuie văzut de un specialist!”
Tipul 3: ADHD mixt (au amândouă)
E cel mai comun. Ai și probleme de concentrare ȘI ești agitat. Basically, ai câștigat la loterie – în sens negativ. Trebuie să lupți pe două fronturi: și cu lipsa de atenție, și cu impulsivitatea.
De ce lumea încă zice ADD?
Sunt câteva motive simple:
Oamenii vechi, obiceiuri vechi. Dacă ai fost diagnosticat cu ADD acum 20 de ani, ăsta e numele cu care te-ai obișnuit. E greu să schimbi.
ADHD sună greșit când nu ești hiperactiv. Serios, dacă tu ai fost toată viața liniștită, stai cuminte în bancă și nu deranjezi pe nimeni, cum să spui că ai “tulburare cu hiperactivitate”? N-are sens pentru tine, chiar dacă asta spune cartea de medicină.
Informațiile vechi nu dispar de pe internet. Articole scrise acum 15 ani încă apar pe Google și încă folosesc termenul ADD. Oamenii citesc și se confundează.
Cum arată în viața reală?
Lasă-mă să-ți dau niște exemple concrete, nu teorii.
Maria, 35 de ani – are ADHD predominant inatent (fostul ADD). Ea e educatoare, iubește copiii, dar viața ei personală e un haos. Uită să plătească facturile la timp, chiar dacă are bani. Pierde permanent cheia mașinii. A început 15 cărți anul ăsta și n-a terminat niciuna. Când vorbește cu ea la telefon, simte că se gândește la altceva. La școală a fost “fata cuminte dar neatentă”. Nimeni n-a crezut că ar putea avea ADHD până la 33 de ani, când a mers la psiholog pentru depresie și a aflat adevărul.
Andrei, 28 de ani – are ADHD hiperactiv-impulsiv. E chiar amuzant la petreceri, super energic, dar ia decizii proaste. A schimbat 10 joburi în 5 ani. A cumpărat o mașină pe impuls și a regretat a doua zi. Întrerupe oamenii în conversații fără să vrea. Bate non-stop din picior sub masă. La școală era “băiatul problemă” și a fost diagnosticat de mic.
Ana, 42 de ani – are ADHD mixt. Are amândouă problemele. Uită lucruri importante DAR e și impulsivă. A cheltuit toți banii de vacanță pe haine într-o zi și a regretat. Nu poate termina proiectele începute și se agită când trebuie să aștepte. E constantă luptă.
Cum se tratează?
Vestea bună: toate tipurile se tratează similar. Nu trebuie să te complici.
Medicamentele funcționează pentru toți. Cele mai comune sunt stimulentele (da, știu că sună ciudat să dai stimulente cuiva hiperactiv, dar funcționează – e complicat cum merge chimia în creier). Ele ajută creierul să producă mai multă dopamină și ajută la concentrare, indiferent de tipul de ADHD.
Organizarea e cheia pentru cei cu probleme de atenție. Alarme peste tot, liste, aplicații pe telefon, rutine fixe. Tratează-te ca pe un copil și pune sisteme în loc să te bazezi pe memorie.
Terapia ajută enorm, mai ales pentru cei impulsivi. Înveți să pui pauză între “vreau să fac asta” și “o fac chiar acum”. E ca un semafor în creier.
Mișcarea e magică pentru toată lumea cu ADHD. Sport, plimbări, dans – orice te mișcă. Ajută la arderea energiei în exces și la producerea de substanțe chimice bune în creier.
Ce contează cu adevărat?
Sincer, nu contează dacă zici ADD sau ADHD. Contează să înțelegi ce simptome ai și cum te afectează în viața de zi cu zi.
Dacă pierzi lucruri constant, uiți întâlniri importante, nu poți termina ce începi sau ești mereu agitată și faci lucruri pe care le regreti – poate ar fi bine să vorbești cu un specialist. Nu trebuie să ai toate simptomele pentru a avea ADHD. Nu trebuie să fi fost diagnosticată în copilărie (multe femei sunt diagnosticate târziu).
Eticheta nu te definește. Fie că e ADD, ADHD cu inatentie sau orice altceva, ce contează e să găsești soluții care să-ți facă viața mai ușoară.
Ce să faci dacă te regăsești aici?
Dacă citind articolul ăsta ți-ai zis “Wow, asta sunt eu!” – iată pașii simpli:
Vorbește cu medicul de familie și spune-i exact ce simptome ai. Nu te da înapoi. Multe persoane, mai ales femei, sunt descurajate cu “Ai doar stres” sau “Ești obosită”. Insistă dacă simți că e mai mult.
Caută un psihiatru sau psiholog specializat în ADHD la adulți. Nu orice psiholog știe să diagnosticheze ADHD corect.
Nu te autodiagnostica bazat doar pe un articol de pe internet. Toți uităm cheia uneori. Toți ne agităm când așteptăm. ADHD-ul înseamnă că simptomele astea îți afectează serios viața și sunt prezente de când erai copil.
Citește și învață despre ADHD, dar din surse de încredere. Există o grămadă de minciuni pe internet despre ADHD.
Concluzia simplă
ADD = ADHD fără hiperactivitate = ADHD predominant inatent (numele de acum).
Nu sunt două boli diferite. E aceeași tulburare, doar că se manifestă diferit la oameni diferiți. Unii nu se pot concentra dar sunt liniștiți. Alții sunt agitați și impulsivi. Mulți au amândouă.
Indiferent cum o numești, dacă simptomele îți îngreunează viața – la muncă, acasă, în relații – merită să cauți ajutor. ADHD-ul nu dispare de la sine, dar cu tratamentul potrivit, viața devine mult mai ușoară.
Nu ești leneșă. Nu ești proastă. Nu ești iresponsabilă. Poate creierul tău funcționează puțin diferit, și asta e okay. Cu strategiile potrivite, poți să trăiești o viață normală și să faci lucruri incredibile.
Și da, poți în continuare să spui ADD dacă asta te face să te simți mai bine. Oamenii vor înțelege. Doar știi acum că oficial se numește ADHD predominant inatent – pentru când vorbești cu doctorul.