Voiam să scriu un articol despre desele mele momente în care am simțit nevoia unui restart. Momente în care simțeam că am obosit, psihic și că nu mai pot, vreau să iau o pauză, vreau să dau delete, reboot, restart, să uit și să pornesc de la zero. Îi spuneam soției, acum ceva vreme că, dacă în adolescență, aș fi știut de ADHD și aș fi știut ce viață o să am, neștiind că am ADHD, nu aș fi ezitat o secundă și aș fi pus capăt. Fără echivoc. Și îmi dau seama că sunt așa, cel mai probabil, mulți oameni, oameni care nu știu ce se întâmplă cu ei, nu înțeleg, nu se înțeleg și care iau toată zbaterea asta ca pe un război care nu se va termina niciodată. Și, poate, pot să le povestesc lucruri din viața mea, lucruri care m-au ajutat pe mine și care, ajustate la fiecare, poate îi ajută. Iar după ce mi-am luat centura neagră în căsnicii și relații, să pot vorbi despre asta.
Cum te afectează pe tine, ca neurotipic, viața alături de un om cu adHD? Poate nu știi că are ADHD, poate doar e ciudatul tău funny, pe care nu îl înțelegi neapărat tot timpul și despre care simți că are nevoie de ajutor, dar nu știi să i-l oferi sau ce să îi oferi ca ajutor
1. Certuri Fără Sens
Oamenii cu ADHD au o impulsivitate explozivă și o instabilitate emoțională la fel. În mod normal, adulții cu ADHD au învățat să își controleze această tară emoțională, dar acolo unde se simt safe, în familia lor, câteodată pot uita și se lasă fără controlul specific. Iar asta poate duce la certuri frecvente, adesea pe subiecte minore, care pentru un om normal par stupide și fără sens. Aceste conflicte aparent nesemnificative pot escalada rapid și pot slăbi legătura dintre parteneri în timp. Nu știu ce sfat să dau unui neurotipic, în situația asta. La mine, Luna a învățat demult momentele în care îmi explodează mie vena, cu mult înainte de a fi aflat de ADHD și mă lasă în boii mei, nu îmi spune nimic, pentru că urmează deflația rapidă și realizarea că am escaladat aiurea un topic stupid. Nu, nu ajută cu nimic să îi spui Vezi că ai ridicat vocea, calmează-te, realxează-te, hai s-o lăsăm baltă sau alte chestii care funcționează la oamenii normali. La noi a funcționat metoda asta. Sigur, între timp eu m-am antrenat să nu erup aiurea și, n majoritatea timpului îmi reușește. Câteodată nu. Concerta ajută și ea, pentru că te pune în ritmul creierului tău și lucrurile sunt mai calme.
2. Dinamica Părinte-Copil
Partenerul fără ADHD poate simți că trebuie să-l „educe” pe celălalt, ceea ce creează o dinamică nesănătoasă. Probabil cea mai mare greșeală într-o relație. Dacă știți că partenerul are ADHD, atunci trebuie să știți și că, cel mai probabil are o inteligență mult peste medie, iar intențiile acestea educaționale, pe lângă că sunt jignitoare, venind din partea omului iubit, îi vor măcina încrederea în sine și mai mult decât și-o macină el singur. În timp, acest lucru poate eroda respectul reciproc și poate duce la distanțare emoțională.
3. Cicăleală Constantă
Reamintirile frecvente pentru îndeplinirea taskurilor vor fi percepute ca cicăleală de către partenerul cu ADHD. Una din trăsăturile de bază ale unui om cu ADHD este că refuză să facă lucruri sub presiune, ciar dacă, inițial, poate voia să facă acel lucru. Aaaah, ia să duc eu gunoiul. Pe drum, se aude nevasta: Poate duci și tu gunoiul ăla. Efectiv e cea mai sigură metodă de a-l face să ducă gunoiul la loc și să nu mai facă nimic.
4. Probleme de Intimitate
Suprasolicitarea, sensibilitatea la respingere sau dificultățile senzoriale fac ca intimitatea să die dificilă, alături de o persoană cu ADHD. Una din calitățile acelei persoane, zic ei, defect, zic eu, este că e capabil să examineze și să evalueze simultan zeci de microgesturi, posturi fizice, clipiri, priviri, respirații și să spună, cu relativă exactitate, dacă persoana din fața lui minte, dacă exhibă o senzație de respingere, dacă vrea, dacă e disponibilă, dacă se preface interesată, cam tot arsenalul din bagajul senzorial al unei femei. Iar incapacitatea de a minți duce la blocaje, dacă vezi că cel din fața ta minte, nu mai poți face nimic, pentru că tu nu te poți preface și cel mai important lucru, în acel moment, e să îi spui ceea ce simți și crezi.
5. Distribuția Inegală a Sarcinilor
ADHD-ul poate îngreuna gestionarea responsabilităților zilnice, ceea ce duce la un dezechilibru în împărțirea muncii în casă. Unul dintre parteneri poate ajunge să simtă că face totul singur, ceea ce creează tensiuni. Nu e ceva ce se întâmplă voit. ADHD îți paralizează voința, centrii de decizie, este extrem de greu, aproape imposibil să te mobilizezi și să faci ceva. Întotdeauna, un ADHD va face taskurile fix înainte de deadline, după care va fi epuizat psihic și fizic. Ca lucrurile să poatăfuncționa în parametri relativ normali, la noi în casă, de exemplu, eu fac ceea ce îmi place și mă poate motiva. Adică gătesc. Lunei nu îi place să gătească, așa că ea pune vasele la spălat și face curat. Eu fac shoppingul pentru cele zilnice, alt lucru care ei nu îi place, dar mie da, zac în fața rafturilor, compar prețuri, calorii, cât de sănătoase sunt, aleg să nu fie Nestle, chestii de astea. În general repar singur ce e de reparat, montez singur ce e de montat, fac pe electricianul, tâmplarul, fierar betonistul, chiar și instalator. Cumva, se poate ajunge la un compromis care să îi mulțumească pe toți. Căcaturile alea cu Vai, trebuie să faci în mod egal totul, nimeni nu e servitoarea ta plus alte snoave și cimilituri românești și străine nu funcționează. Deloc. Dacă nu poți accepta asta, mai bine vă despărțiți dinainte, pentru că nu poți schimba un neurodivergent, nu ține nici măcar de el.
În concluzie, nu am vreo concluzie. Dacă ești un neurotipic, femeie sau bărbat și îți iubești partenerul și crezi, și vrei să îți petreci restul vieții alături de el, trebuie să fii conștient că trebuie să faci niște sacrificii și niște compromisuri pentru asta. Dacă ți se pare prea dificil, mai bine aandonezi la început, pentru că veți fi doar 2 oameni nefericiți, care nu se vor regăsi niciodată în nimic din ce face celălalt și, doamnelor, mai ales doamnelor, pentru că femeile au cumva înrădăcinată ideea că un bărbat se schimbă de dragul lor. Niciun bărbat nu se schimbă, pe termen lung, ci doar cât timp e interesat sexual de voi. Un neurodivergent cu atât mai mult, pentru că el nu se poate schimba, e ca și cum i-ai spune unui bolnav de cancer Vindecă-te dacă vrei să fii cu mine. Dacă îl puteți accepta, cu toate tarele astea, care nu sunt ușoare nici pentru el, nici pentru voi, bine, dacă nu, căutați pe cineva care să fie pe același palier cu voi.
Altfel veți fi nefericiți. Vă spun cu siguranță.
