Omul cu ADHD pornește un proiect ca și cum ar fi pe Red Bull: idei multe, energie, entuziasm. Primele 20% merg uns. Apoi creierul spune: „gata, s-a dus magia, hai să vedem ce mai e prin frigider”. Și așa rămâne proiectul la jumătate, ca un serial fără ultimul sezon.
Cum se vede în viața de zi cu zi:
-
Începi să strângi prin casă, dar te trezești că reorganizezi sertarul cu baterii și lanterne. Restul casei rămâne praf.
-
Scrii un mail super șmecher, dar uiți să dai „Send”. Îl redescoperi peste o lună.
-
Te apuci de un hobby nou cu toată dotarea necesară și după două săptămâni echipamentul devine decor.
-
Ai liste de to-do-uri care se multiplică singure. Nu bifezi nimic, dar ai cinci variante diferite de listă.
De ce se întâmplă:
Creierul cu ADHD iubește noutatea. Începuturile sunt un festival de dopamină. Dar finalurile? Plictiseală pură. Și atunci atenția se evaporă. Un zgomot pe stradă, o notificare, o idee random, și gata: firul s-a rupt.
Cum se simte:
La început ești supererou. După două ore, ai devenit un turist pierdut. Proiectul stă acolo, neterminat, iar tu ai deja trei altele începute. Ai mai multe începuturi decât finaluri are o telenovelă.
Concluzia:
Nu e lene, nu e prostie, e pur și simplu ADHD în acțiune. Finalurile sunt rare ca unicornii, dar începuturile sunt nelimitate, ca o colecție de trailere fără filmul principal. Iar asta nu înseamnă că nu există valoare în haosul ăsta: fiecare început spune ceva, chiar dacă nu ajunge la capăt. Poate că pentru cineva cu ADHD, viața nu e despre linia de finish, ci despre câte starturi poate aduna.